duminică, 22 august 2010

Grădina Botanică din Brooklin

    Trebuie să recunosc că am fost puţin cam sceptic referitor la ideea prietenei mele de a merge ieri la una din grădinile botanice din New York. E sfârşit de vară, toamna începe să dea coate încet-încet, şi nu prea mă încânta ideea de a "pierde vremea".
    DAR ! Pentru că e un mare "dar" în plimbarea de ieri :) Grădina Botanică din Brooklyn s-a dovedit a fi, chiar şi în perioada asta a anului, un refugiu extraordinar din cotidian şi de gălăgia oraşului. De ce? Păi să vedeţi:
    Am ajuns în jurul amiezii acolo, şi am nimerit în ceva "happy hour" pentru că intrarea a fost gratuită. Oricum, preţul e mult mai mic faţă de cealaltă grădină botanică, doar $8 pentru adulţi. Am păşit direct în grădina japoneză, unde în lacul destul de mărişor, era o multitudine de peşti coloraţi şi zglobii, care mai de care mai mare şi mai încântător privirii. Nu au lipsit nişte broscuţe ţestoase leneşe care făceau plajă la soare. Toate aranjamentele de acolo sunt superbe!
    Paşii ne-au dus pe urmă la esplanada cu cireşi. Cu regret, am oftat adânc când am văzut ce alei largi şi câţi cireşi sunt, şi că nu e luna mai să-i vedem înfloriţi. Cu siguranţă, anul viitor n-am să ratez o plimbare acolo.
    Foarte interesante au fost "sculpturile" din crengi de copaci, în formă de colibe. E însă o expoziţie temporară, în celebrarea a o sută de ani de existenţă a grădinii. Evident, un punct de atracţie pentru toată lumea :)

     Da, ne-am făcut şi noi poze înăuntru ! :P
     Punctul forte de ieri a fost, de departe, terasa cu nuferi. O splendoare de flori colorate care îţi încântau ochii la fiecare pas. Iar pe lângă nuferi şi lotusi, mişunau în apă peşti portocalii iar deasupra zburau libelule...


    Pentru cine e in New York sau vine prin septembrie, încă vor mai fi înflorite aceste splendori, şi recomand cu căldură să mergeţi să le vedeţi!
    Alte secţiuni interesante au mai fost selecţiile de bonsai, cactuşii (orice grădină botanică dacă se respectă are aşa ceva) şi pavilioanele tropicale şi cu climă temperată. Mi s-a părut interesant în toate acestea cum au scos în evidenţă unele plante şi copaci care produc fructe atât de comune nouă în viaţa de zi cu zi : piperul, guava, mango (aşa ceva mi-ar place să am în grădină!), arborele de cafea şi...arborele de cola ! Din păcate, nu am văzut niciun fruct de cola, tare eram curios să văd aşa ceva :)
    Există şi o grădină de fructe şi legume, cu roşii, ceapă, vinete, căpşuni, mere, pere etc. Probabil, pentru a le arăta americanilor crescuţi la oraş de unde provin toate produsele din supermarketuri (din categoria "vaca e mov, pentru că aşa e poza de pe ciocolata Milka"). Un lucru interesant: erau foarte mulţi căpşuni copţi. Mari, roşii, arătau delicioşi. Nicăieri vreun avertisment că nu e voie să-i culegi. Niciun îngrijitor în zonă. Şi totuşi, nimeni nu se atingea de ei. Lumea îi privea, admira, poza, dar atât. Stau şi mă întreb câte zile (sau ore?) ar fi rămas căpşunii ăia acolo de erau în România.
    Pe la ieşire, am fost întâmpinaţi de un cârd de boboci de raţă. Tare dulci şi prietenoşi, se ţineau după vizitatori şi voiau să se joace cu noi.
  
   
    Şi ca o concluzie la toată minunăţia văzută, am admirat spre ieşire cel mai frumos fluture văzut în ultima vreme în natură:
 
   
     Ceea ce părea a fi o vizită scurtă, s-a transformat ieri în 5 ore de relaxare şi admiraţie a naturii, cu amintiri frumoase. Pozele făcute ieri vorbesc mai mult decât cuvintele, şi sper să revin primăvara viitoare aici pentru a admira şi alte minunăţii ale creaţiei.

3 comentarii:

  1. Super tari pozele! Chiar imi plac mult de tot ! Foarte tare !
    Apropo, nu prea am mai scris nimic pe blogul tau in ultimul timp, dar asta nu inseamna ca nu am mai intrat pe blog sa vad ce ai mai facut ! :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte frumos!Cred ca ati avut parte de relaxare totala inconjurati de astfel de frumuseti!
    Scrie si tu mai des,ca sunt sigura ca subiecte exista!

    RăspundețiȘtergere
  3. Diana, subiecte exista, timp nu prea ! :(

    RăspundețiȘtergere

Vă rog semnaţi-vă dacă doriţi să comentaţi, ca să ştiu cine mi-a călcat pragul blogului :) Mulţumesc!